Minciunile adultilor

Se spune ca scopul scuza mijloacele. Prin urmare, atunci cand vrei sa eviti un conflict sau o reactie nedorita, cand vrei sa ascunzi sau sa obtii ceva, ai tendinta sa minti. E, oare, cea mai buna solutie?

De cate ori nu ti s-a intamplat sa dai un raspuns pe placul persoanei cu care stai de vorba, in loc sa-i spui ceea ce crezi cu adevarat? Sau sa pari interesata de subiectul conversatiei cand, de fapt, esti cu gandul in alta parte?

Minciuna face parte din viata noastra, fie ca recunoastem sau nu acest lucru, iar avantajele ei incep sa fie descoperite inca de la varste foarte mici.

Parintii ar trebui sa stie ca severitatea cu care aplica pedepsele este unul dintre factorii care ii determina pe copiii lor sa recunoasca sau, dimpotriva, sa minta atunci cand gresesc.

Insa nu doar copiii au mai mult de pierdut atunci cand recurg la minciuna decat ar avea in cazul in care ar spune adevarul. Un sot i-ar putea spune sotiei sale ca, desi s-ar simti jignit, i-ar ierta infidelitatea daca nu l-ar minti.

Pierderea increderii, i-ar spune el, e mai mare decat pierderea credintei in fidelitatea ei. Sentimentele se pot schimba pe parcursul unei casnicii. Atitudinea se poate schimba radical atunci cand apare o aventura in afara casniciei si poate fi diferita de cea din vremea cand exista doar ipoteza unei asemenea aventuri.

Chiar daca cel care a gresit stie ca raul ar fi mai mare daca ar fi prins cu minciuna decat daca ar admite ca a gresit, minciuna poate fi tentanta. In timp ce spunerea adevarului aduce cu sine o pierdere imediata si sigura, minciuna promite posibilitatea evitarii oricaror pierderi. Gandul ca poate fi scutit de o pedeapsa imediata poate fi atat de atragator, incat dorinta de a alege aceasta cale il face pe cel care apeleaza la minciuna sa subestimeze probabilitatea de a fi prins si cat l-ar costa aceasta.

Constientizarea faptului ca marturisirea greselii ar fi fost o politica mai buna vine prea tarziu, atunci cand inselaciunea a durat prea mult si a presupus atata osteneala, incat recunoasterea nu mai aduce o reducere a pedepsei. E drept ca unii oameni sunt vulnerabili in mod special la sentimentul de rusine cauzat de minciuna si la teama de a fi prinsi, pentru ca au fost crescuti in credinta ca minciuna este unul dintre cele mai grave pacate.

Pe de alta parte, s-ar putea ca din educatia altora sa nu fi facut parte neaparat condamnarea minciunii, in aceasta categorie intrand si „mincinosii din fire“. Aceste persoane isi cunosc aceasta abilitate la fel de bine cum o stiu si apropiatii lor. Ei se incadreaza in categoria celor care si-au exersat aceasta abilitate inca din copilarie, mintindu-si parintii, bunicii, profesorii si prietenii, ori de cate ori au vrut. Pe ei nu ii incearca teama de a fi prinsi, dimpotriva, sunt increzatori in abilitatea lor de a induce lumea in eroare. Extrem de pricepute in a insela, dar nu lipsite de constiinta, persoanele din aceasta categorie ar trebui sa profite de talentul lor, alegand sa devina actori, agenti de vanzari, avocati, negociatori sau diplomati.

Semne ale minciunii
In multe cazuri, lectia despre minciuna pe care o invata cei mici incepe cu povestea lui Pinocchio, personajul inventat de scriitorul italian Carlo Collodi. Intrebandu-l pe tatal sau, un tamplar pe nume Gepetto, cum isi poate da seama daca el a spus o minciuna, acesta ii raspunde: „Minciunile, dragul meu baiat, se afla imediat, pentru ca sunt de doua feluri. Sunt minciuni care au picioare scurte si minciuni care au nasul lung. Minciuna ta, pe cat se pare, este una dintre cele care au nasul lung“.

Oamenii ar minti mai putin daca ar crede in asemenea semne ale minciunii, insa acestea nu exista. Nu exista un semn propriu-zis al inselaciunii, vreun gest sau vreo expresie faciala care sa tradeze faptul ca o persoana minte.

Exista doar indicii ca o persoana nu e bine pregatita sa spuna o minciuna si indicii ale emotiilor care nu se potrivesc cu felul firesc de a fi al acelei persoane. Minciunile pot fi detectate in felul de a vorbi, in voce, in miscarile corpului si in expresiile fetei, in ciuda faptului ca cel care minte incearca sa-si ascunda sentimentele.

Fata. Dupa cuvinte, fata este cea careia i se acorda cea mai mare atentie. Oamenii primesc comentarii in legatura cu felul in care arata aceasta: „Sterge-ti expresia aia de pe fata!“, „Zambeste cand spui asta!“, „Nu te mai uita asa la mine!“.

Fetei i se acorda atentie in mare parte pentru ca reprezinta marca si simbolul personalitatii. Este principala modalitate prin care deosebim o persoana de alta. Fata este locul principal unde se afiseaza emotiile, este cea care ii poate spune celui care asculta ceea ce simte o persoana in legatura cu ceea ce spune – dar nu intotdeauna cu precizie, de vreme ce fata poate minti in legatura cu sentimentele.

Sursa: www.avantaje.ro