Printesa Diana: legenda elegantei, stapana inimilor....

Ce avea special Diana, printesa de Wales, de a cucerit o lume intreaga? Cum de mitul unei singure femei a reusit sa risipeasca toate celelalte mituri? Cum de bunatatea unei inimi a reusit sa distruga rautatile altor inimi? Cum de o printesa cu origini modeste a fost mai iubita si mai indragita decat toate printesele cu pur sange albastru din Europa? Cum a reusit o fata simpla, cu temerile, calitatile si slabiciunile proprii sa ingenuncheze pentru totdeauna inimile oamenilor, scotand la suprafata tot ce-i mai frumos din ele? Ce ne-a facut ea noua, unei lumi deodata, de nici dupa la disparitia ei, nu am incetat sa o iubim, sa o regretam, sa ne-o amintim cu veneratie?

“Cea mai mare boala a timpurilor noastre este cea a oamenilor care sufera din cauza ca nu sunt niciodata iubiti.”

A fi printesa nu este un basm pentru o printesa adevarata, ci o realitate care trebuia acceptata ca atare. Cu demnitate, cu incercari de eliberare, cu dorinte firesti si reale de a gasi drumul spre fericire, cu dorinta de a se ridica la asteptarile inalte ale unui popor intreg si ale unui sot exigent. Pentru o perioada de timp, toti credeau ca Diana traieste o viata de poveste, casatorita insa cu un print real. Diana nu se simtea intotdeauna in largul sau intre regulile stricte ale regalitatii. Dupa ce s-a stins feeria noii vieti de printesa casatorita cu un print iubit, Diana a constatat ca noua sa viata nu o poate face fericita. In realitate, printesele nu au o viata perfecta. Diana a recunoscut ca a suferit de bulimie si de depresie severa. Din cauza presiunii la care era supusa incercand sa se adapteze rolului sau de printesa de Wales, in mintea sa a incoltit in repetate randuri intentia de a se sinucide, chiar si atunci cand era insarcinata. De multe ori, comportamentul sau era unul autodistructiv. Diana Sally Bedell Smith, unul dintre biografii printesei, demitizeaza legenda Dianei, afirmand ca printesa avea stari emotionale oscilante. Uneori era calda si carismatica, alteori era distanta si cu adevarat nesuferita. Chiar daca in viata publica castiga admiratia, iubirea si aprecierea publicului, ajutand acolo unde putea, in viata personala ea era cea care striga dupa ajutor. Rolurile simultane de sotie, sotie inselata si neglijata, mama, printesa au fost coplesitoare pentru Diana. Printesa suferea de singuratate si de o tristete de care nu mai putea scapa. La urma urmei, era om...

Începuturile vieții
Diana a fost cea mai mică dintre fiicele lui John Spencer, Vicontele Althorp, mai târziu al VIII-lea Conte Spencer şi a primei lui soţii, Frances, Vicontesa Althorp (fostă Onorabilă Frances Burke Roche şi apoi Frances Shand Kydd). La 1 iulie 1961, la 6.45 seara, Diana Frances Spencer s-a născut la Park House, casa pe care părinţii săi au închiriat-o pe moşia de la Sandringham, Anglia, a reginei Elisabeta a II-a şi a fost a botezată în 30 august 1961 la Biserica Sfânta Maria Magdalena, naşul ei fiind John Floyd. Ea a fost cel de-al patrulea copil al cuplului, având încă patru fraţi: Lady Sarah Spencer (născută în 1955), Lady Jane Spencer (născută în 1957), John Spencer (mort în 12 ianuarie 1960) şi Charles Spencer (născut în 1964). Ca urmare a divorţului părinţilor ei, în 1969 (din cauza legăturii amoroase a Lady-ei Althorp cu moştenitorul unei averi din vânzarea tapetului, pe nume Peter Shand Kydd), mama Dianei a luat-o pe ea şi pe fratele ei mai mic să locuiască la ea, într-un apartament din Knightsbridge, în Londra, unde Diana a mers la şcoală. De acel Crăciun, copiii au mers la tatăl lor de sărbători şi el nu le-a mai dat voie să se întoarcă la Londra, la mama lor. Lady Althorp a cerut la Tribunal custodia copiilor, însă mărturia mamei Lady-ei Althorp contra fiicei sale din timpul procesului a contribuit la decizia curţii de a acorda custodia Dianei şi a fratelui ei tatălui lor.
În copilărie, i-a avut drept parteneri de joacă pe prinţul Andrew şi Prinţul Edward, fiii mai mici ai reginei. După ce tatăl ei a dobândit titlul de Conte Spencer în 1975, Diana a devenit cunoscută drept Lady Diana Spencer. După ce şi-a terminat studiile, Lady Diana a devenit educatoare la o grădiniţă dintr-o suburbie a Londrei. Tatăl ei, Contele Spencer, i-a cumpărat, drept cadou la împlinirea vârstei de 18 ani, un apartament în valoare de 50.000 de lire sterline, la Coleherne Court, în cartierul Earls Court din regiunea Royal Borough în Kensington şi Chelsea şi ea a locuit acolo până în 1981, împreună cu trei colege de apartament.
Stabilindu-se în Londra, ea a urmat un curs de gătit pentru avansaţi şi a muncit mai întâi ca instructor de dans pentru cei mici, până când un accident de schi a obligat-o să lipsească trei luni de la locul de muncă şi i-a lăsat o rană permanentă. Apoi ea s-a angajat ca educatoare, s-a ocupat de curăţenie pentru sora ei Sarah şi câţiva dintre prietenii ei şi a muncit ca amfitrioană la petreceri.

Logodna, căsătoria
Prinţul Charles o cunoştea pe Diana de câţiva ani, dar s-a interesat în mod serios de ea ca posibilă mireasă în vara anului 1980, când au fost invitaţi amândoi într-un sfârşit de săptămână la ţară, unde ea l-a privit cum juca polo. Relaţia s-a dezvoltat când el a invitat-o să navigheze, într-un sfârşit de săptămână la Cowes, pe iahtul Britannia. După aceea a invitat-o la Castelul Balmoral, reşedinţa scoţiană a familiei Windsor, pentru a-i cunoaşte familia. Diana a fost primită bine la Balmoral de regina Elisabeta a II-a, de Filip, Duce de Edinburgh şi de Regina Mamă. Apoi cuplul a ieşit de mai multe ori în Londra. Prinţul a cerut-o în căsătorie în 6 februarie 1981 şi Diana a acceptat, însă logodna lor a fost ţinută secret câteva săptămâni. Logodna lor a devenit oficială în 24 februarie 1981, când moştenitorul tronului i-a dat viitoarei prinţese un inel mare cât o nucă, în valoare de 30.000 £, constituit din 14 diamante înconjurând un safir. Diana a acceptat cererea imediat.
Tânăra de 20 de ani a devenit Prinţesă de Wales când s-a căsătorit cu Prinţul Charles în Catedrala St Paul, pentru că avea mai multe locuri decât Westminster Abbey, care fusese folosită anterior pentru nunţile regale, pe 29 iulie 1981, într-o aşa-numită "nuntă de basm" urmărită la televizor de 750 de milioane de oameni. La altar, Diana a inversat, din greşeală, ordinea numelor lui Charles, spunând Philip Charles Arthur George. Ea nu a spus nici că "se va supune", ceea ce a provocat senzaţie la vremea aceea. Nunta a început la 11:20 A.M. 21 (ora de vară britanică), iar Diana purta o rochie în valoare de 9000 £, cu o trenă lungă de 6,25 metri şi cu cele mai frumoase broderii.

Divorțul
La scurt timp însă, relaţia cuplului de vis s-a răcit, o experienţă cu atât mai dureroasă cu cât s-a produs sub ochii omniprezenţi ai tabloidelor. Paparazzi au transformat-o pe Diana într-una dintre cele mai fotografiate femei din lume. În particular, ea a suferit de bulimie şi depresie. În 1992, Diana şi Charles s-au despărţit în mod oficial.
La începutul anilor '90, căsătoria Dianei cu Charles s-a destrămat, eveniment care a fost la început suprimat, apoi a devenit ştire de senzaţie de mass media internaţională. Se pare ca atât Prinţul cât şi Prinţesa de Wales au vorbit presei prin intermediul prietenilor, fiecare din ei învinovăţindu-l pe celălalt de eşecul căsniciei lor. Charles şi-a reluat vechea lui relaţie pre-maritală cu Camilla, Ducesă de Cornwall. Când a fost întrebat ce rol a avut Camilla în eşecul căsniciei sale, Diana a spus, într-un interviu la BBC, în cadrul unui program tv numit Panorama: "Ei bine, erau trei persoane în căsnicia noastră, deci era puţin înghesuială."
În decembrie 1995, Regina a fost de acord cu "un divorţ rapid" al cuplului Charles şi Diana.

Viaţa personală după divorţ
După divoţ, Diana a păstrat apartmentul din Palatul Kensington, complet redecorat şi aceea a fost casa ei până când a murit.
Ea a ieşit cu un cardiolog foarte respectat din Pakistan, pe nume Hasnat Khan, care a fost numit "dragostea vieţii ei", timp de aproape doi ani, înainte de încheierea relaţiei, de către Khan, datorită unor deosebiri culturale. Curând după aceea, a început o relaţie cu Dodi Al-Fayed.
După divorţ, Diana a muncit în special pentru Crucea Roşie şi a dus o campanie asiduă pentru a curăţa lumea de mine terestre. Munca ei a avut un caracter umanitar mai degrabă decât politic. Ea şi-a urmat interesele în filantropie, muzică, modă şi călătorii— deşi avea totuşi nevoie de acordul regal pentru a-şi lua copiii cu ea în vacanţă sau pentru a reprezenta Marea Britanie în afara graniţelor. Fără a avea o casă de vacanţă sau unde să îşi petreacă sfârşitul de săptămână, Diana şi-a petrecut majoritatea timpului în Londra, adeseori fără fiii săi, care erau fie cu Prinţul Charles, fie la internat.

Moartea
La 30 august, Diana şi Dodi au zburat din Sardinia spre Paris. Diana intenţiona să se întoarcă la Palatul Kensington în dimineaţa următoare, după ce va petrece o noapte la vila lui Dodi din Paris. În acea seară, Diana şi Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatălui lui Dodi începând cu anul 1979. Fotografii de senzaţie au apărut şi ei. Spre finalul cinei, Dodi i-a spus şoferului să ducă maşina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi. Henri Paul, gardă personală la hotelul Ritz urma să fie noul şofer. Acesta a fost de acord cu această însărcinare, deşi băuse şi luase şi anti-depresive, care nu trebuie amestecate cu alcool.
În 31 august 1997, Diana a murit într-un accident de maşină în tunelul stradal numit Pont de l'Alma din Paris, împreună cu Dodi Al-Fayed şi cu şeful securităţii de la Hotelul Ritz din Paris, Henri Paul, care avusese misiunea de a conduce maşina Mercedes-Benz închiriată, prin Paris, pentru a se feri de paparazzi. Maşina lor Mercedes-Benz W140|Mercedes-Benz S280 neagră din 1994 s-a ciocnit de al treisprezecelea stâlp al tunelului. Tunelul cu două benzi era construit fără bariere metalice în faţa stâlpilor. Niciunul dintre cei patru ocupanţi nu avea centura de siguranţă.
În timp ce se deplasau prin oraş, erau urmăriţi îndeaproape de paparazzi pe motociclete. La Place de la Concorde, Henri Paul a apăsat pedala de acceleraţie pentru a scăpa de presă. Când au ajuns la un tunel ce trecea pe sub Pont de l'Alma, şoferul conducea la o viteza estimată la 200 km/h, într-o zonă cu viteza restricţionată la 50 km/h. Paul a pierdut controlul maşinii în momentul în care au intrat în tunel, iar Mercedesul a ricoşat într-un zid şi s-a zdrobit literalmente de pilonii care susţineau partea superioară a tunelului.
Diana, încă în viaţă, însă cu răni grave la nivelul pieptului, a fost dusă la spitalul Hôpital de la Salpêtrière, unde a avut un stop cardiac la câteva minute după ce a fost adusă. Chirurgii nu au reuşit să o resusciteze, iar la ora 3 dimineaţa i-a fost stabilit decesul. Diana era în vârstă de 36 de ani.
O anchetă juridică franceză, timp de optsprezece luni, a dus la concluzia, în 1999, că accidentul în care a murit Diana a fost cauzat de Paul, care a pierdut controlul asupra maşinii şi a condus cu viteză mare fiind în stare de ebrietate.
Începând cu februarie 1999, tatăl lui Dodi, Mohamed Al-Fayed (proprietarul Hotelului Ritz din Paris, pentru care muncea Paul) a pretins că accidentul a fost rezultatul unei conspiraţii, şi de atunci a susţinut că accidentul a fost organizat de Serviciile Secrete urmând instrucţiunile Prinţului Philip, Ducele de Edinburgh.

Finalul...
Moartea tragică a prinţesei Diana a provocat o răbufnire de sentimente naţionale din partea britanicilor, nemaivăzută de la sărbătorirea finalului celui de-al doilea război mondial. Persoane îndoliate au adus peste două milioane de buchete de flori la palatele regale şi au stat la coadă peste 12 ore pentru a se semna în cartea de condoleanţe. Peste 3.500 de linii telefonice au fost deschise pentru donaţii într-un fond comemorativ, iar într-un an, fundaţia caritabilă constituită în memoria prinţesei Diana a adunat 133 de milioane de dolari, din care 48 de milioane de dolari au provenit din vânzarea discului lui Elton John Candle in the Wind 1997 şi 20 de milioane de dolari, din vânzarea unor suveniruri oficiale cu prinţesa de Wales.
După ce a fost criticată pentru că nu a împărtăşit durerea poporului britanic, familia regală a organizat înmormântarea Dianei la catedrala Westminster în 6 septembrie. Sicriul Dianei a fost dus de la palatul Kensington Palace până la Westminster Abbey într-o caleaşcă trasă de cai. Aproximativ 1 milion de oameni au condus-o pe prinţesă pe ultimul său drum. Fiii Dianei, William, în vârstă de 15 ani şi Harry, în vârstă de 12 ani, însoţiţi de tatăl lor, prinţul Charles, de bunicul lor, prinţul Philip şi de unchiul lor Charles, contele Spencer, au dus sicriul în ultima parte a ceremoniei.
După ceremonie, trupul neînsufleţit al Dianei a fost dus într-un dric la vechea moşie a familiei sale, situată în apropiere de Althorp. Într-o ceremonie privată, ea a fost îngropată pe o insuliţă, umbrită de arbori, situată în mijlocul unui mic lac şi aflată la adăpost de aparatele de fotografiat, care o urmariseră de prea mult timp...